PRIMARIA RAU ALB

INFORMATII UTILE

CURS VALUTAR

Duminică, 4 decembrie 2016

  • 1 USD = 3.2685 RON
  • 1 EUR = 4.4873 RON
  • 1 GBP = 5.4603 RON

COMUNA RAU ALB

 

Râu Alb este o comună din judeţul Dâmboviţa, Muntenia, România, comună situată în nord-vestul judeţului, la o distanţă de aproximativ 45 km de municipiul Târgovişte, centrul politico-administrativ al judeţului, şi include satele Râu Alb de Jos - reşedinţă de comună - rangul IV şi satul Râu Alb de Sus - sat component - rangul V.

Satul Râu Alb de Jos este aşezat de-a lungul drumului judeţean DJ712A ce face legătura cu drumul naţional 71 Târgovişte - Sinaia la Fieni şi drumul naţional 72A Târgovişte - Câmpulung.

Satul Râu Alb de Sus este situat de-a lungul drumului comunal DC122 Râu Alb-Pucheni, drum ce urmează Valea Râului Alb în bazinul superior de la izvoare până în aval pe distanţă de 5 km. făcând legătura între aceste localităţi.

La început a fost un singur sat cu numele Râu Alb, sat de moşneni amintit în documente în secolul XVII. La 26 martie 1662, jumătate din moşia satului, fostă a lui Pârvu Rudeanu, logofătul, se afla în stăpânirea lui Badea Vel Clucer, ginerele lui Pârvu. Satul şi-a luat numele de la pârâul ce-l străbate ale cărui ape apar albe din pricina rocilor pe care le spală în scurgerea lor. La 7 decembrie 1733 şi 5 iulie 1764 popa Oprea din Bărbuleţu primeşte de la locuitorii din Bărbuleţu „o levade în Râu Alb". Satul a fost alcătuit relativ târziu din locuitorii veniţi din Bărbuleţu şi din Pietrari, cât şi din ţărani veniţi din Transilvania, în special din zona Moieciu sau zona Sibiului.

Vatra actuală a satului Râu Alb era acoperită de păduri, partea de sud-est era stăpânită în devălmăşie de moşneni pietrăreni, iar partea de nord-vest era proprietatea moşnenilor satului Bărbuleţu ajungând până la actualul cătun Ciobăneşti şi Vârful lui Boagher în locul numit „Purcăreaţă".

Din punct de vedere istoric Râu Alb apare ca sat în anul 1733; până la 1870 a făcut parte din comuna Bărbuleţu; între anii 1870 - 1968 a existat ca localitate de sine-stătătoare cu statutul de comună, făcând parte din Plasa Dâmboviţei până în anul 1949, apoi din Regiunea Ploieşti pănâ în 1968, an în care redevine sat aparţinător comunei Bărbuleţu.

Comuna a fost înfiinţată la 1 ianuarie 2005, în conformitate cu prevederile Legii 541/2004.

STIRILE PRIMARIEI

  • Pericolul izolării comunei Râu Alb a fost inlăturat

    Publicat Luni, 21 martie 2011, 12:37

    Pericolul izolării comunei Râu Alb a fost inlăturat

    În urma viiturilor produse în august 2009 pe râul cu acelaşi nume, comuna Râu Alb a fost la un pas de a rămâne izolată. Drumul judeţean 712 A a fost serios afectat în trei puncte şi numai intervenţia energica a Consiliului Judeţean – preşedintele Florin Aurelian Popescu, a limitat proporţiile dezastrului. „Au fost alocate, prin Consiliul Judeţean, aproximativ 7,5 miliarde de lei, pentru executarea unor lucrări de reamenajare a albiei, pentru execuţia de gabioane şi apărători de mal din piatră şi beton. Pe drumul judeţean se circulă în siguranţă şi au mai rămas de asfaltat porţiunile refăcute, lucrări care vor fi executate la primăvară.” – a explicat primarul comunei Rau Alb, Cătălin Preda.

  • » Vezi toate stirile

INSTIINTARI

  • Lansare site

    Publicat Miercuri, 23 martie 2011, 14:25

    Incepand de astazi ne adresam cetatenilor printr-un mijloc de comunicare modern si util. Pentru a intra in contact cu noi folositi rubrica "Contact" a site-ului [....]

  • » Vezi toate instiintarile

HOTARARI CONSILIUL LOCAL

  • In curand

    Publicat Luni, 21 martie 2011, 14:44

    In curand vom posta Hotararile Consiliului Local al comunei Rau Alb [....]